Cutremurele din Vrancea și predicția lor

Recentul cutremur din Vrancea. din seara de 22 noiembrie 2014, cu o magnitudine estimată la 5,7 Richter, a renăscut dezbaterea privind predicția cutremurelor.
Trec peste imbecilitățile promovate pe diverse posturi TV, de la sfaturi gen ”e cazul să lăsați atacurile de panică deoparte” și până la ”nu va fi un alt cutremur semnificativ acum”.
Lumea dorește certitudini, e normal.
Pentru a putea prezice un cutremur, cercetătorii au nevoie de un model fizic. Acest model nu există încă. Modalitatea de construcție științifică a acestui model este ori pe baza unei teorii și apoi verificarea lui experimentală, ori pe baza statisticii fenomenelor ce însoțesc un seism.
Neexistând un model încă, nu se pot prezice cutremurele.
Imposibilitatea prezicerii seismelor duce, pe cale de consecință logică și la imposibilitatea prezicerii că ”nu va fi cutremur”.
Deci, nu vă bazați nici pe cei care anunță că va fi cutremur și nici pe cei care vă asigură că nu va fi!
Suntem departe încă de etapa în care predicția cutremurelor va fi reală!
Cu referire la cutremurul din 22 noiembrie 2014 am două remarci de făcut:
1. A avut loc la 40km adâncime. Acest aspect e semnificativ prin faptul că efectele de suprafață au fost în zona estică, spre deosebire de cele de mare adâncime care își manifestă efectele în zona sudică, spre București. Sunt unii care afirmă că s-a mai detensionat scoarța Pământului în zona Vrancea. Este complet fals. Între 40km și 120km adâncime sunt straturi geologice diverse, întinse pe 80km, nu un bloc de metal. E chiar posibil ca o parte din energia degajată să se acumuleze mai în adâncime!
2.Este necesar ca INFP, Institutul Național pentru Fizica Pământului, să apară oficial în declarații de presă pentru orice seism care are peste 4,5 magnitudine pe Richter și intensitate peste 4 pe scara Mercalli. Totodată, e necesar ca posturile TV să beneficieze de consultanța de specialitate în domeniu. Informarea corectă a populației ține de deontologia profesională a tuturor.
Riscurile seismice rămân, nu pot fi înlăturate prin declarații politice sau expuneri de tip tabloid.
Responsabilitatea decidenților însă, poate determina reducerea pagubelor.

Cazul din Ungaria si rezervele privind moartea cerebrala

Face vâlvă ştirea despre cazul unei femei din Ungaria, însărcinată, aflată în moarte cerebrală de trei luni şi rezultatul cu adevărat miraculos, al medicilor care au reuşit să aducă pe lume fătul.
Apreciez rezultatul medicilor maghiari ca fiind cu adevărat excepţional şi nu numai datorită salvării fătului, el fiind şi deschizător al unor dezbateri şi cercetări noi, privind creierul.
Mă surprinde însă partea a doua, aceea a morţii declarate şi a prelevării de organe.
Când scriu aceste consideraţii, iau de bună ştirea.
Creierul are un rol major în organismul uman dar nu este singurul sistem care controlează corpul. Experienţa mi-a demonstrat că în cel puţin trei cazuri, creierul nu joacă rolul cel mai important:
1.Creaţia
2.Sentimentele
3.Regenerarea
Asupra lor însă voi reveni într-un capitol privind Ontologia MSV.
Începusem pe acest blog să scriu despre Uimitoarea putere a omului şi despre Puterea creierului uman. Apoi am considerat necesar ca înainte de a mai publica alte articole, să închei faza experienţelor şi să public consideraţii punctuale.
Cazul din Ungaria mi-a atras atenţia în mod special.
Activitatea creierului este controlată medical prin două metode principale, reacţia la stimuli externi şi măsurători electrice. Suplimentar, imaginea RMN oferă date privind aspectul fizic. Când aceste măsurători indică 0(zero) reacţie şi 0(zero) activitate electrică, omul este considerat în moarte cerebrală.
Medicii din Ungaria au reuşit să menţină cel puţin trei activităţi ale mamei, aflată în moarte cerebrală, în funcţiune. Este vorba despre sistemul respirator, circulator şi cel digestiv. Altfel spus, corpul funcţiona, dirijat din exterior.
Rezervele mele pleacă de la următoarele observaţii:
1.Dacă prin aceste activităţi, corpul a fost menţinut în viaţă, înseamnă ca o parte a creierului funcţiona. Iau în considerare sistemul nervos vegetativ sau o parte semnificativă a lui, pentru că altfel, corpul, nu putea fi hrănit.
2.Sistemul limfatic funcţiona, el este controlat parţial de către creier.
3.Dezvoltarea intrauterină presupune o comunicare permanentă cu mama, nu numai pentru hrană. Cea mai importantă fază, după conservarea vieţii intrauterine, rămâne dezvoltarea. Aceasta presupune un transfer de informaţii (coduri) de la mamă la embrionul în dezvoltare. Aceste coduri poate că nu aparţin creierului dar transferul lor, secvenţele şi feedbackul, au legătură cu sistemul nervos iar acesta este manageriat de către creier.
4.S-ar putea crede că orice om aflat în moarte clinică, poate fi ţinut în viaţă din exterior.
5.Orice sistem evoluează spre conservarea sa.
Creierul, după ce receptează informaţia privind o afecţiune a unui organ sau părţi de corp, trimite informaţiile necesare declanşării activităţilor de protecţie şi refacere a zonei afectate. Gândiţi-vă la reacţia la frig, la o tăietură, la un aliment periculos, la zdrobirea unui membru, la iritaţiile tubului digestiv, la oxigenul insuficient etc... Rănile interne şi externe, se închid ca urmare a acestor activităţi.
De ce să considerăm că totuşi, creierul, nu ar avea şi aceeaşi putere spre propria regenerare?
Un fapt e cert, o parte din creierul femeii din Ungaria a funcţionat. Spre deosebire de alte cazuri de moarte cerebrală, în acest caz a mai existat un sistem de protecţie, coordonat de propriul creier al fătului  sau de către creierul mamei.
Cred că s-au grăbit, prelevând organele!